Armata Română face angajări. Doar cu media de Bacalaureat

Concret, potrivit anunțului oficial concursul de admitere va fi realizat doar pe baza mediei obținute la BAC și a probelor sportive, psihologice și medicale, care erau prevăzute și în anii trecuți pentru toți cei care doreau o carieră în acest domeniu.

La ce s-a renunțat

Sindicatul anunță că MApN a renunțat la proba scrisă la admiterea în școlile de subofițeri și maiștri militari, pentru că ministerul se confruntă cu foarte multe demisii. În aceste condiții se renunță la pretenții în speranța că vor fi tot mai mulți doritori care să urmeze o carieră de militar.

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a transmis că MApN a renunțat în premieră la proba scrisă la acest concurs de admitere, care dădea mari bătăi de cap tuturor aplicanților în anii trecuți.

Mai mult, Armata Română a decis să facă angajări chiar și în rândul românilor care nu au studiat în școli militare. În plus, dacă locurile scoase la concurs nu se ocupă la prima sesiune, acestea vor fi scoase la concurs în a doua sesiune, la vară.

”Vom suferi cu toții”

Fostul ministru al apărării Vasile Dîncu anunța în 2022 că tinerii nu mai sunt interesați de cariera militară, probabil și din cauza războiului din Ucraina. ”Fără predictibilitate pe termen lung în cariera militară sau de polițist, cu o salarizare precară, generată de indiferența și neimplicarea decidenților politici, vom suferi cu toții: cetățeni, societate și stat!

În condițiile date, este posibil ca și în cadrul altor instituții de pregătire inițială să se procedeze în mod similar sau să se apeleze la soluții fără precedent, așa cum semnalam în comunicatul nostru (posibila angajare a extracomunitarilor, ca efect al politicilor dezastruoase de salarizare în MAI)”, se plânge sindicatul, criticând salariile mici din sistem.

În 2022 doar 2.500 de tineri s-au înscris la concursurile de admitere la școlile de maiștri militari și subofițeri, un număr redus de la 5.700 în 2021. ”Numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la școlile de maiștri militari și subofițeri s-a redus la aproape la jumătate în anul 2022 față de 2021, respectiv de la aproximativ 5.700 la 2.500, în condițiile în care numărul locurilor scoase a fost sensibil egal”, mai este precizat în comunicat.

Grav!

Cu toate că standardele de exigență sunt tot mai scăzute, 35% dintre candidați nu au îndeplinit condițiile necesare pentru a urma cursurile unei școli militare. Ministerul a anunțat deja că va angaja și subofițeri absolvenți ai cursurilor postliceale sau de licență, care au specialitatea ”asistent medical generalist”.

Între timp, soldații profesioniști vor putea ajunge subofițeri fără a absolvi cursuri speciale pentru a avansa. Cu toate acestea, gradul de ofițer poate fi obținut de tinerii care au studiat la școlile militare, însă vor fi aleși doar dacă dețin competențele minim necesare în Armată.

”Pentru ca maiștrii militari să stea în armată, se va reduce stagiul minim pentru creșterea în grad, cu un an, maiștrii militari de clasa a II-a vor putea crește în grad, respectiv clasa I-a, cu un stagiu minim de 5 ani, în loc de 6”, au mai transmis sindicaliștii. Cei ce aleg să se angajeze în Armată vor semna un contract de angajare pe o perioadă de 8 ani.

Citește și

Cine îi face noua ținută specială lui Gigi Becali. Alături de Regele Mihai și Adi Minune