Anunț oficial despre Sorescu: ”E singurul”

Dinamo începe antrenamentele de pe 5 ianuarie, reunirea este prevăzută la Săftica, apoi, pe 21 ianuarie, va evolua la Pitești, contra lui FC Argeș, în prima etapă din 2022.

”Nu mi se pare o sumă mare”

Pe lângă jucătorii de care roș-albii vor să scape cât mai repede, fiindcă nu mai intră în planurile staff-ului tehnic și al conducerii, există și cazul special al lui Deian Sorescu.

Fotbalistul cu 8 goluri în 20 de meciuri este cel mai bun produs de vânzare pentru Dinamo. Conducerea este gata să se despartă de bănățean pentru un preț cât mai mare.

”Da, sigur, de ce nu, Sorescu este de vânzare în iarna aceasta. E jucătorul cel mai valoros din club, e singurul care are oferte concrete, a avut şi în vară şi are şi acum.

Dacă lucrurile vor decurge nromal, negocierile vor fi bune pentru toate părţile, s-ar putea realiza transferul lui Deian Sorescu la altă echipă.

(n.r. e U Craiova printre echipele interesate?) Sincer, pe nimeni nu m-a căutat nimeni, dar sunt ceva echipe de afară. E un jucător de care ne despărţim cu greu”, a spus Iuliu Mureșan.

”Asta contează”

Administratorul special îl apreciază foarte mult pe Sorescu.

”E un om de caracter, un băiat de caracter. E cel mai valoros jucător din lotul lui Dinamo. (n.r. în jur de un milion de euro cereţi pentru el?) Da, pe acolo e suma.

Nu mi se pare o sumă mare, ţinând cont… nu contează situaţia în care e Dinamo, contează valoarea lui. Într-o echipă care nu merge bine, nefiind atacant, să dai opt goluri, asta contează.

E vorba de valoarea lui, valoare pe care şi-ar pune-o mult mai bine în evidenţă într-o echipă care joacă mai bine şi care vine cu mai multe atacuri, mai multe combinaţii”, a declarat Iuliu Mureşan, pentru Telekom Sport.

Citește și

Dan Negru după ce Revelionul său a fost bătut, pentru prima oară, de PRO TV: ”10.000 de euro”