--> -->

Anunț important pentru românii cu zboruri anulate. Documentul pe care trebuie să-l ceară în aeroport

Specialiștii din domeniul călătoriilor cu avionul vin cu un anunț extrem de important pentru românii cu zboruri anulate.

Există un document fără de care aceștia nu trebuie să părăsească aeroportul.

Numai în ultimele două săptămâni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit zeci de mii de reclamaţii pentru curse anulate sau întârziate, care au afectat vacanţele românilor.

Număr alarmant, incertitudini uriașe

Sunt peste 70.000 de turiști păgubiți. Foarte multe companii aeriene au curse programate pentru perioada următoare şi nu sunt convinse că le pot onora.

CEO-ul unei companii specializate în drepturile pasagerilor de avion vine cu o informație extrem de importantă pentru românii care, din varii motive, au zborurile anulate.

”Când există refuz de îmbarcare, este fie pentru că s-au vândut mai multe bilete, fie pentru că nu s-au vândut suficiente bilete.

Dar dacă pasagerul e acolo şi compania nu îl îmbarcă, să zicem pentru că s-au vândut 110 bilete, dar avionul s-a stricat şi va opera compania cu un avion mai mic, cei care nu încap tot trebuie duşi la destinaţie. Şi trebuie duşi cu orice companie aeriană.

Nu există că dacă zborul luat era low-cost iar peste două ore operează la aceeaşi destinaţie o companie standard, pasagerul nu va urcă în avion pentru că e o companie standard”, a declarat Ramona Colea, la DC News.

Acesta este formularul obligatoriu: ”Pasagerii calmi, dar fermi”

”La overbooking, foarte important este ca pasagerul să primească formular de refuz de îmbarcare. Compania aeriană nu va spune niciodată că e vorba de overbooking. Aşa se cheamă formularul pe care pasagerul trebuie să îl solicite.

Nu pleacă de acolo nici cu promisiunea că va fi căutat de cei de la compania aeriană. Sub nicio formă nu trebuie să plece fără formular. Ştiu că e dificil, pentru că de multe ori pasagerii nu ştiu la cine să se raporteze.

De aia noi insistăm pe ideea că multe lucruri se pot face la faţa locului. Pasagerii trebuie să fie calmi, dar fermi. Formularul acela conţine şi numele angajaţilor care le completează. Rareori se întâmplă, totuşi, ca pasagerii să vină să depună plângeri fără aceste formulare”, a declarat Ramona Colea.

Ce este refuzul de îmbarcare

În 2004, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul 261 care a stabilit norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în cazul unui refuz la îmbarcare.

Pasagerii pot solicita între 250 și 600 euro, în funcție de distanța călătoriei, scrie site-ul claimcompass.eu.

Regulamentul stabilește norme valabile pe întreg teritoriul aerian UE, precum și Islanda, Norvegia, Elveția și regiunile ultraperiferice – adică Guyana Franceză, Martinica, Mayotte, Guadelupa și Insula Réunion, Saint-Martin, Madeira și Azore și Insulele Canare.

Pentru ca Regulamentul UE să fie aplicabil, nu trebuie să renuntați în mod voluntar locul în avion. În cazurile în care renunțați la locul dumneavoastră în schimbul unui voucher de călătorie, a milelor de zbor sau a altui tip de compensație, nu mai sunteți eligibil în baza Regulamentului, mai scrie sursa citată.

Citește și

Elevii nu vor mai putea fi exmatriculați. Modificări multiple în noul regulament școlar