Antrenorul fanilor DDB care-l poate înlocui pe Rednic: ”Asta e, să vină el acum!”

Mircea Rednic își joacă și el soarta în acest final de 2021, nu doar jucătorii lui Dinamo!

GSP a aflat că Dusan Uhrin este mutarea pe care fanii acționari ai lui Dinamo o pregătesc pentru salvarea de la retrogradare, în cazul în care Mircea Rednic eșuează în ultimele cinci meciuri din 2021.

Reacția lui Rednic

Chiar și ”Puriul” este conștient de această situație, el a comentat dezvăluirile GSP: ”Dacă îl aduc pe Uhrin, n-am nimic împotrivă. Eu am venit să ajut Dinamo, la fel cum a venit Uhrin data trecută. Dar el de ce nu a rămas?

Asta e, să vină el acum. N-am nimic împotrivă. Le-am spus fanilor că dacă e vreo problemă, mă retrag. Însă nu știu dacă e adevărat”.

Final decisiv

Lupta pentru evitarea retrogradării a învolburat destul de tare apele la Dinamo în ultima perioadă. Presiunea pe Mircea Rednic vine din toate părțile. Conducerea așteaptă ca planul de reorganizare aprobat de Tribunal să fie susținut și de rezultate.

Fanii acționari din Programul DDB i-au și transmis, de altfel, că nu vor ezita să-l schimbe dacă nu redresează echipa până la pauza de iarnă. Astfel, meciurile cu FCU Craiova (acasă), Academica Clinceni (deplasare), cu Chindia (acasă), cu Mioveni (deplasare) și cu Farul (acasă) sunt cruciale pentru viitorul lui Rednic la Dinamo.

”Dacă nu ieșim din criză, vom apela din nou la Dușan Uhrin jr. El ne-a mai salvat o dată”, este varianta care circulă intens printre suporterii DDB. Antrenorul ceh e liber după ce a plecat în iulie de la Dinamo.

DDB la putere

Din informațiile GSP, după intrarea clubului Dinamo în insolvență, DDB a căpătat puteri sporite la nivel decizional. ”Chiar dacă angajarea și demiterea antrenorului sunt treaba administratorului judiciar, Răzvan Zăvăleanu, și a administratorului special, Iuliu Mureșan, aceștia țin cont de părerile celor din DDB.

Ei i-au și ales pe cei doi, n-au venit singuri la Dinamo. Deci, dacă DDB va cere demisia lui Rednic, așa se va întâmpla”, susțin sursele.

”Dacă n-ar exista o relație bună cu DDB, Dinamo n-ar exista. În continuare cei de la DDB susțin supraviețuirea clubului din punct de vedere financiar”, a precizat Răzvan Zăvăleanu, joi seara, la Radio Dinamo 1948.

Citește și

Ordin IMPERATIV al OMS către România și ceilalți: ”Nevaccinații trebuie căutați și convinși”