Aniversare ideală pentru Simona Halep! A împlinit 30 de ani

Simona Halep a împlinit azi 30 de ani de viața, iar această zi unică și-o sărbătorește într-un mod special, dincolo de agitația arenelor de tenis.

2021 este anul perfect pentru Simona Halep, din punct de vedere al vieții extrasportive. Acum câteva săptămâni s-a cununat cu iubitul său, Toni Iuruc, nunta urmând a avea loc în 2022. Până atunci, cei doi dau semne tot mai multe că sunt teribil de îndrăgostiți. Toni s-a pregătit cum se cuvinte de ziua de naștere a logodnicei sale. O arată fotografiile postate de Simona, care înfățișează mai multe buchete de flori așezate de Toni Iuruc în camera în care stau.

Ce făcea însă Simona în 2011, anul în care împlinea 20 de ani? Cu siguranță, este un an de care-și va aduce aminte toată viața. Atunci, a câștigat primul său meci la Australian Open, oprindu-se ulterior în turul al treilea. În Maroc, ajungea în finală, la fel ca în 2010. S-a impus și în primul tur de la Roland Garros și a ajuns până în runda cu numărul 3 la Wimbledon. Tot la 20 de ani înregistra primul succes în fața unei jucătoare clasate în Top 20 WTA, Svetlana Kuznețova. La US Open, a ridicat ștacheta și a avut întâia victorie contra unei jucătoare din Top 10, Li Na. Simona a încheiat anul 2011 pe locul 47 în clasamentul WTA.

Ce a urmat… se știe. 22 de titluri WTA, câștigătoare la Wimbledon și Roland Garros, finalistă la Australian Open, locul 1 mondial și un procentaj de 70.3% de victorii în circuit. În total, din tenis a strâns aproape 38 de milioane de dolari, fiind pe poziția a patra în topul câștigurilor all-time.

Citește și

Munții Baiului, descoperiți prin alergare