Angela Similea, 79 de ani, a ținut să lămurească „implicarea” într-un clip publicitar care a născut controverse în ultimele zile. Artista s-a decuplat de la viața publică de mai multă vreme.
Angela Similea susține că nu a fost pe deplin informată, dar susține mesajul campaniei
Angela Similea a ținut să lămurească din punctul ei de vedere ceea ce a devenit o controversă generată de folosirea piesei „Casa mea” într-o campanie a Distrigaz Sud Rețele. Artista susține că nu a fost pe deplin informată inițial și clarifică situația, reafirmând că proiectul a respectat legea și că susține mesajul campaniei.
După valul de reacții apărute în spațiul public, Angela Similea a revenit cu un mesaj amplu, în care explică contextul implicării sale într-o campanie inițiată de Distrigaz Sud Rețele.
„Atunci când, din omisiune, ești „ocolit” de informații importante care te vizează direct, fiind pus în fața unui fapt împlinit, cred că este absolut uman nu numai să ai o poziție, dar și să pui întrebări. Mă regăsesc în această postură, inedită pentru mine.”
Declarația vine în contextul în care prima sa reacție a fost interpretată ca o posibilă distanțare de campanie, generând numeroase discuții.
O reacție rară, după ani de discreție
Cunoscută pentru discreția sa, artista subliniază că nu este obișnuită cu expunerile publice de acest tip și că întreaga situație i-a creat un disconfort evident.
„Nu agreez polemica, fiind un om care știe să asculte, eventual să facă pasul înapoi dacă situația o cere, iar de dat explicații în public, cu atât mai puțin; așa cum mă cunoașteți, întreaga mea viață m-am străduit să rămân discretă”.
Ea recunoaște că revenirea cu explicații repetate nu o reprezintă, dar a simțit nevoia să clarifice lucrurile:
„Mă văd pusă în situația de a reveni către voi cu explicații, după explicații, aspect de care, recunosc, mă jenez.”
Scandalul a izbucnit după ce un fragment din celebra piesă „Casa mea”, asociată puternic cu imaginea artistei, a fost utilizat într-o campanie a Distrigaz Sud Rețele.
Utilizarea melodiei a ridicat semne de întrebare în spațiul public, mai ales în ceea ce privește acordul artistei și modul în care a fost gestionată colaborarea.
Citește și
Cum vrea să rezolve Guvernul criza carburanților din România
