Anunț al autoritățălor, extrem de important pentru români! De la 1 februarie 2022, certificatele digitale Covid care nu dispun de doza booster și sunt mai vechi de 9 luni nu mai sunt valabile.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că de la 1 februarie se va aplica și în țara noastră norma UE ce prevede o valabilitate a certificatelor digitale de numai 9 luni de la încheierea vaccinării.
Decizie care vine ”de sus”
Aceasta poate fi prelungită cu administrarea dozei booster, adică a treia doza a vaccinului anti-Covid.
Pe 21 decembrie 2021, Comisia Europeană decidea limitarea la 9 luni a valabilității certificatului verde COVID pentru cei cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson). Se dorea astfel încurajarea vaccinării cu doza a 3-a – doza booster.
Conform oficialului, de la această dată va expira certificatul digital pentru persoanele care nu au doza a 3-a (booster).
Hei-rup pentru vaccinare
”S-ar putea să avem o oarecare revitalizare a campaniei de vaccinare, dacă după data de 1 februarie va intra în funcțiune și în România mecanismul european, pe care trebuie sa-l respectăm, o directivă a UE, în care valabilitatea acelui celebru certificat (n.r. de vaccinare) este prelungită dacă persoanele se vaccinează cu doza booster într-un interval care să nu depășească 9 luni de la încheierea vaccinării”, a declarat Alexandrul Rafila, joi, la Europa FM.
Astfel, pentru toți românii vaccinați în urmă cu un an, la începutul campaniei de vaccinare, certificatele digitale nu vor mai fi valabile de la 1 februarie, dacă nu-și fac doza booster.
”Valabilitatea lor va fi condiționată de acest interval de maxim 9 luni de la încheierea vaccinării”, a spus ministrul Rafila.
Oficialul are și un sfat pentru oameni: ”Pentru cei la care au trecut 9 luni este recomandat să înceapă de acum să-și facă doza 3 (sau a doua, pentru cei cu Johnson & Johnson)”.
Câți români au primit doza booster
În ultimele 24 de ore, 15.537 de persoane au fost vaccinate în România: 4.071 au primit prima doză de vaccin, 2.704 pe cea de-a doua, iar 8.762 au primit doza de rapel.
Un total de 8.041.038 de persoane au fost vaccinate în România cu prima doză de la începutul campaniei, 7.938.624 au schema completă de vaccinare, iar 2.264.899 de persoane au şi doza de rapel, conform CNCAV.
Citește și
Rareș Bogdan își mușcă limba: ”Exclus! Nu se pune problema”. Ce zice de pensiile speciale