Akpala, prezentat de Dinamo: cui i-a luat numărul

Dinamo caută să-și revitalizeze atacul, în condițiile în care ”câinii” au reușit doar două goluri în ultimele 9 etape, în timp ce niciun atacant nu a mai marcat în ultimele 11 runde!

Bucureștenii l-au prezentat astăzi pe noul transfer al echipei, nigerianul Joseph Eneojo Akpala, ultima oară la Oestende, în prima ligă a campionatului belgian. El a semnat un contract cu clubul până la finalul acestui sezon competițional, a anunțat managerul sportiv Marius Adrian Nicolae.

Născut pe 24 august 1986, Akpala a început fotbalul la Bendel United (Nigeria), a jucat în țara sa natală pentru Bendel Insurance și a mai evoluat în carieră pentru Charleroi și Club Brugge (Belgia), Werder Bremen (Germania), Karabükspor (Turcia), Oostende (Belgia) și Al-Faisaly (Arabia Saudită).

168 de meciuri / 56 de goluri pentru Club Brugge, 104 / 21 pentru Oestende, 64 / 27 pentru Charleroi, 47 / 11 pentru Karabükspor, 21 / 1 pentru Werder Bremen și 14 / 2 pentru Al-Faisaly a adunat Akpala în carieră.

7 meciuri a jucat Akpala pentru Oestene, sezonul trecut, 6 în campionat și unul în Cupa Belgiei. A înscris un gol în partida Oestende vs Anderlecht 3-2.

7 selecții și o reușită pentru prima reprezentativă a Nigeriei, 23 de meciuri și 10 goluri pentru Nigeria U20 are Akpala.

9 va fi numărul oficial de joc al lui Akpala la Dinamo București, purtat în acest sezon de Magaye Gueye, suspendat provizoriu de Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD).
Akpala a efectuat vizita medicală și a intrat în programul de pregătire al echipei noastre, stabilit de antrenorul Gheorghe Mulțescu în cantonamentul de la Săftica.

Citește și

Reguli pentru românii care merg la mare de Paște și de 1 Mai: ”Nu negociem legea”