Adela Popescu: „Cântam la nunți printre sarmale”

Prezentatoare TV, actriță și cântăreață, Adela Popescu a făcut o incursiune în amintirile sale și i-a oferit câteva dezvăluiri lui Mihai Bobonete în podcast-ul „Da bravo!”

La Șușani, între Măciuca și Mădulari

La emisiunea „Da Bravo!”, Adela a rememorat momente savuroase dinainte de a fi o artistă iubită și cunoscută. Blonda este originară dintr-o mică localitate vâlceană, Șușani, motiv de glume, mai mult sau mai puțin deocheate cu Bobonete, având în vedere că această comună este situată între Măciuca și Mădulari.

„Eu cântam la nunți printre sarmale. Eu la Șușani făcusem un calcul. De la ora 3:00 la 4:00, când aveau lăutarii pauză, atunci mă lansam! „Pot să cânt și eu o melodie”. Aveam repertoriul meu, cântam muzica românească, nu știam engleză deloc. Nunțile țin acolo de joi până duminică. Joi, faci bradul, vineri, montezi ceva, sâmbătă și duminică sunt petreceri.

Între Măciuca și Mădulari se pleacă la „udat”, e o tradiție, cu bradul împodobit. Indiferent de sezon. Iar lunea mai e și nunta celor care au muncit, la sarmale. Îmi plăcea enorm să cânt”, s-a confesat artista.

”Am făcut poză călare pe porc”

”Am cântat și pe cal, sună ciudat, dar am cântat și pe calul Gruia, așa-l chema, în timp ce aram cu tataia Gheorghe. M-am dus la cursuri de pian la Drăgășani. Nunțile erau o mare oportunitate să mă lansez.

Am prins perioada în care tăiai porcul și făceai poză pe el!”, a rememorat Adela Popescu.

Citește și

Leșe: ”Prin horit, îl găsesc pe Dumnezeu!”