--> -->

Acuze în lupta la titlu: „El a făcut cărțile”

Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a lansat o serie de acuzații grave la adresa oficialilor de la FC Voluntari, după 2-2 pe Național Arena, meci care poate duce la pierderea titlului diseară dacă echipa lui Dan Petrescu, CFR Cluj, va învinge pe Universitatea Craiova.

Deranjat de faptul că Liviu Ciobotariu nu și-a menajat titularii pentru finala Cupei României și că Cristian Costin a marcat golul egalizator din offside, liderul galeriei FCSB a răbufnit.

Gheorghe Mustață a lansat o serie de acuzații grave la adresa oficialilor de la FC Voluntari după remiza de pe Arena Națională și susține că „Bălănescu a făcut cărțile”.

„Totul a fost premeditat”

Liderul galeriei vicecampioanei României susține că a auzit că Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, l-a contactat pe ex-dinamovistul Bogdan Bălănescu, directorul general de la FC Voluntari, chiar în dimineața meciului cu FCSB. Mai mult, Gheorghe Mustață a transmis că primarul Florentin Pandele nu știa de înțelegerea dintre formația ilfovenilor și campioana României.

„Din punctul meu de vedere totul a fost premeditat. Am văzut faza și tușierul era direct pe linie. Putea să ridice steagul clar, nici nu se pune în discuție! E foarte clar! E exact pe linie cu fundașul și atacantul. Se vede clar tricoul albastru în fața celui roșu. Ce să le mai faci la ăștia? Poimâine sunt promovați la UEFA, peste tot.

Parcă ziceai că ei luau campionatul! Asta este! Când au văzut că nu pot să o mai bage în poartă, trebuia să o comită un arbitru! O să ne trezim cu tușierul Avram propus la Campionatul European de grecul ăsta, cine o mai fi și ăsta!”, a declarat Gheorghe Mustață, conform Fanatik.ro.

„Să-l întrebe pe Bălănescu de primă”

„Normal că au avut primă promisă de la CFR. Altfel cum se motivau? Așa, degeaba? Când ei trebuiau să se menajeze pentru finala Cupei. Să îl întrebe pe Bălănescu de primă! Din ce am înțeles eu, primarul nu știe, pentru că e plecat din țară.

Să îl întrebe pe domnul Bălănescu dacă e adevărat. Și așa, cum vine Pandele, cred că îl aruncă pe hol! Bălănescu a făcut toate cărțile. Nu ați văzut ce se bucură? O să aflu eu dacă e adevărat și o să dau eu informația. Dacă ieri dimineață a fost sunat de domnul Balaj?! Noi așa am auzit. Se aud lucrurile astea”, a mai spus Gheorghe Mustață pentru sursa citată mai sus.

Numele lui Bogdan Bălănescu a apărut deunăzi ca fiind principalul favorit să preia funcția lui Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, dacă acesta din urmă va părăsi gruparea din Ștefan cel Mare în această vară.

Citește și

Tudor Chirilă l-a făcut praf pe Klaus Iohannis: ”A minţit”