Fostul vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, a spus că antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, a premeditat eliminarea acesteia din tenis. Eventualul motiv? Pentru a răzbuna umilirea Serenei Williams de către sportiva româncă.
Scenariu de-a dreptul malefic, imaginat de politician
„În lumina celor recent apărute – cum ca suplimentul alimentar ingerat de Simona i-a fost recomandat de un membru al echipei Muratoglu, care lucrase anterior cu Serena – e clar ca decizia Simonei de a-și concedia întreaga echipă și a se lăsa complet în mâna celei a lui Muratoglu a fost una cat se poate de proasta!?
Muratoglu era – dacă nu mă înșel – antrenorul Serenei, când Simona a bătut-o clar pe teren în finala de la Wimbledon, deci se presupune ca a fost la fel de frustrat ca și Serena ca nu au pus mana pe cel de-al 24 titlu de Grand Șlem!?
Iar dacă îmi duc judecata mai departe, arătând ca, la momentul la care a apărut din senin oferta lui Muratoglu – care a încântat-o atât de mult pe Simona – aceasta nu mai era în vârful carierei, ca să reprezinte un obiectiv sportiv pentru Muratoglu, lucrurile par a se limpezi.
Ca atare, putem presupune ca acesta a luat-o în pregătire tocmai și doar ca Serena să se poată răzbuna, scoțând-o complet pe Simona din tenis.
”Totul i se trage de la acea victorie”
Iar celor ca susțin ca merg prea departe, le reamintesc ca am mers tot așa și când am spus, cu luni bune în urmă, ca Simonei i se trage totul de la aceea victorie contra Serenei la Wimbledon, lucru care, iată, începe să se confirme …
Pe lângă ce îi fac Simonei acum forurile de tenis – propunerea inițială era să fie lipsită și de palmares, începând cu o dată mult anterioara testului pozitiv – comportamentul față de Sarapova este unul de totală … deferență!?”, a scris Pașcu pe Facebook.
Citește și
Mama lui Vlad Pascu a fost arestată preventiv. Alte detalii din anchetă