--> -->

Absențe și-n staff-ul tehnic la Dinamo

Dinamo va debuta în play-out în deplasare, la Mioveni, cu stadionul gol, în fața Rapidului. Este al 3-lea mandat al lui Dusan Uhrin în Ștefan cel Mare.

Roș-albii au avut doar două remize în deplasările acestui sezon, în rest 13 eșecuri. Totuși, cu Rapid, ”câinii” au adunat două remize, ambele cu scorul de 1-1, de fiecare dată Dinamo punctând prima pe tabelă.

Echipa din Ștefan cel Mare nu a mai pierdut în fața rivalei din 2008!

De ce nu pot Moga și Picu

Uhrin a semnat noul contract cu Dinamo, așa cum vă anunțam, și va sta pe bancă mâine seară, cu Rapid, însă doar el și Iulian Mihăescu, revenit la echipă, vor fi în această situație. Dusan și Mihăescu vor fi secondați de Sebastian Moga și Dragoș Picu, antrenor cu portarii, însă contractele ultimilor doi nu au fost încă înregistrate la FRF. De-abia luni se va întâmpla acest lucru.

Moga și Picu vor putea participa la antrenamentul de pregătire al meciului, la Mioveni, dar fiindcă nu au încă ID-ul de la Federație pe acest sezon nu pot sta pe bancă. Vor fi în tribune pe durata partidei. Mihăescu are acest ID de la începutul sezonului, Uhrin l-a obținut acum.

Stă bine cu Rapidul

Deși Dinamo se bate la retrogradare, iar Rapid are ca obiectiv câștigarea play-out-ului, roș-albii au ascendent moral înaintea derby-ului de la Mioveni. Alb-vișiniii nu au mai învins-o de 14 ani pe rivala bucureșteană.

Mai mult, noul antrenor al „câinilor roșii” are și el palmares pozitiv în confruntările cu echipa lui Adrian Mutu. Până acum, Dușan Uhrin a fost de cinci ori adversarul Rapidului și a înregistrat două victorii, două rezultate de egalitate și o singură înfrângere.

Totuși, Uhrin a povestit că nu are amintiri plăcute cu Mutu. Pe vremea când Dusan era antrenorul lui Viktoria Plzen, iar ”Briliantul” era decarul Petrolului, ploieștenii eliminând trupa cehului. ”M-a omorât”, s-a amuzat Uhrin.

Citește și

Isteria uleiului, după carburant: ”Profit”