--> -->

A uluit Liga 1: ”Am luat cetățenia maghiară”

Fostul antrenor al Forestei Fălticeni la istoricul 5-4 cu Dinamo în Ștefan cel Mare, Marin Barbu (63 de ani) a primit săptămâna trecută cetățenia maghiară.

Marin Barbu s-a născut la București, dar locuiește de patru decenii la Sfântu Gheorghe, soția fiind de acolo.

Fostul mijlocaș este legat de acea zonă după ce a jucat și a antrenat acolo, el fiind și în staff-ul celor de la Sepsi, activând sub diverse forme în mai multe perioade.

”Oamenii sunt mai cu frică de Dumnezeu, mai muncitori”

”Toată familia mea, de la primul la ultimul, are cetățenie maghiară. Am obținut și eu. Una: nu cere de mâncare. A doua: am niște avantaje. De exemplu, nu mai trebuie să stau la coadă la ambasada SUA să cer viză, mă urc în avion și am plecat. Un cetățean maghiar e mult mai ușor angajat decât un român, în Schengen.

Eu trăiesc printre ei în Covasna de 40 și ceva de ani, parcă sunt oameni mai cu frică de Dumnezeu, decât în sud, mai muncitori. Muncesc și-și văd de treaba lor”, a explicat antrenorul la emisiunea ”Templul Sportului” de la Realitatea Sportivă.

Chestionat cu cine ar pătimi dacă ar evolua România contra Ungariei la fotbal, Barbu a fost explicit: ”Inima rămâne de român, chiar dacă respect și țara respectivă”.

”Noi ne facem că plouă”

Săptămâna trecută a primit cetățenia, dar de ani buni este fanul premierului Viktor Orban.

”Domn’e, imnul Ungariei nu-l știu chiar pe de rost, dar am respectat momentul, am stat drepți. Sunt fan al lui Viktor Orban, jos pălăria pentru ceea ce face în sport și pentru conaționalii lui. Nu o spun din interes, nu-mi dă primă, nu-mi dă salariu.

La unguri, când s-a mărit prețul la transportul în comun cu câțiva forinți, nimeni n-a mers cu tramvaiul două-trei zile. S-a dat prețul înapoi. Noi ne facem că plouă când e ceva, ca prețul benzinei. Au scumpit-o la 10 lei ca să fim mulțumiți că au revenit la 8 lei. Bravo, bă!”, a spus fostul stelist, care a făcut junioratul în Ghencea, apoi a jucat 32 de meciuri în perioada 1982/1983, având și două goluri.

Dinamo, ”sat fără stăpân”

În toamna lui 2000, pe când pregătea Foresta Fălticeni, Marin Barbu a repurtat o victorie istorică în Ștefan cel Mare, 5-4 cu Dinamo, după ce roș-albii, antrenați de Cornel Dinu, conduceau cu 4-0 în minutul 70.

Acum, ”Magiun” deplânge și el soarta ”câinilor”:

”De unde naiba i-o aduce pe jucătorii ăia nu pricep! Nu sunt nici măcar de Divizia B. Cum să n-ai ochi?! DDB, Mureșan, cine o ține hățurile acolo.

N-am văzut așa ceva, ce slăbuți sunt băieții ăia din teren! E bătaie de joc, păcat de suporteri. Problema la Dinamo e că este sat fără stăpân de mulți ani”.

Citește și

”Wali” s-a dat de gol, rușii zic că l-au ucis