A renunțat la două treimi din salariu: ”De bună voie, fără să-mi ceară cineva!”

Diverși foști fotbaliști au îngreunat, și o mai fac, voit sau nu, situația clubului dinamovist, întrucât își cer fel de fel de restanțe salariale. Dinamoviștii mai au mai puțin de o lună ca să strângă peste 800.000 de euro ca să obțină licența sportivă.

Adrian Mihalcea a dezvăluit pentru Fanatik faptul că a renunțat la două treimi din banii pe care îi avea de primit de la Dinamo și asta din proprie inițiativă, chiar dacă a fost dat afară anul trecut, în plină pandemie. Spre deosebire de Cosmin Contra, care este în tratative să ia peste 50.000 de euro din salariile restante.

”Nu sunt la fel de conectat ca înainte, dar vorbesc cu Jerry Gane. Ținem legătura și citesc ceea ce se întâmplă. Cred că până când clubul nu se rupe de patronatul spaniolilor e destul de dificil.

Cei din DDB fac eforturi și văd că în continuare reușesc să achite din salarii și să semneze cu jucători, însă nu știu ce se va întâmpla când vor veni toate cheltuielile grămadă. Insolvența ar fi un mare pas înapoi! Câțiva ani pierduți degeaba, o reorganizare, jucători cu salarii mult mai mici. E o perioadă dezastruoasă la Dinamo. Jocul echipei mie mi-a plăcut. Pe alocuri. În ultimele meciuri însă, Dinamo nu s-a regăsit deloc.

Ultimele evoluții nu au fost cele mai reușite însă nu cred că jucătorii nu dau totul pe teren sau că nu se antrenează, mai ales că le-au mai intrat niște bani. Dinamo nu are un lot numeros competitiv și au lipsit jucători importanți. Eu cred că Jerry Gane poate redresa situația și cu un rezultat pozitiv pot depăși acest moment.

Cei implicați direct știu ce sume pot oferi jucătorilor. Ca un sfat personal, eu i-aș mări contractul lui Eșanu, dacă portarul novegian are 7.000 de euro pe lună salariu. Așa cum în vară li s-au mărit contractele celorlalți copii de acolo. Ai două-trei rezultate bune, toată lumea spune că au transferuri reușite, pierzi-două trei sunt proaste.

Eu zic că toți cei care critică transferurile ar trebui măcar pentru un moment să le ofere un pic de încredere! Poate îi putem ajuta. Așa să îi desființăm pe toți… Costă vorbele ceva? Nu are rost să comparăm cu ce a fost la Dinamo pe vremea noastră!

Dinamo trebuie să iasă din această perioadă în care se află nu de anul ăsta, ci de cel puțin trei ani de zile! Eu îmi doresc enorm ca problemele financiare să se rezolve și toate litigiile. Marile bube sunt sus, în conducere și nu știu cât pot ajuta pe partea sportivă.

Nu sunt în situația lui Cosmin Contra. Fiecare procedează cum consideră. Eu pot să spun că în momentul în care am plecat am renunțat la o parte din bani. Am făcut-o de bună voie, fără să mi-o ceară nimeni! Am renunțat la două treimi din banii pe care îi aveam de primit. E vorba de câteva zeci de mii de euro. Din proprie inițiativă.

Nu m-a rugat nimeni și nu m-a împins nimeni de la spate! Asta a fost dorința mea și atât. Eu mi-am primit banii de mult timp. Eu nu vorbesc aici de Cosmin Contra sau de spanioli. Vorbesc despre toți cei care au de luat bani! Sunt niște bani pentru care au muncit și, dacă au ajuns la niște înțelegeri, e foarte bine că au făcut-o. Nu e cazul să spun eu cine are dreptate. Cosmin Contra e un prieten foarte bun al meu, pe lângă gradul de rudenie”, a declarat Adrian Mihalcea.

Fostul golgeter al roș-albilor a evoluat 6 ani în Ștefan cel Mare, a fost campion, a marcat 69 de goluri în 181 de meciuri. Ca antrenor, a rezistat doar 7 meciuri ca principal al ”câinilor”.

Citește și

Raed Arafat spune când vom reveni la o viață cât de cât normală: ”Două condiții”