A prins și mai mult curaj: ”Vreau să dau gol cu Dinamo”

Dinamo a retrogradat la finalul lunii mai, iar campionatul în Liga 2 începe pe 6 august. ”Câinii” vor trece de la derby-urile cu FCSB, la cele cu CSA Steaua.

Astfel, roș-albii vor avea din nou ocazia să joace în Ghencea. Acolo, unde a bifat și victorii celebre.

Oprița activ în mercato

CSA Steaua a fost extrem de activă în mercato, în această vară, sub comanda lui Daniel Oprița au sosit 9 jucători care să ducă formația din Ghencea spre podiumul ligii secunde. Roș-albaștrii vorbesc de promovare, chiar dacă, momentan, nu există nicio veste palpabilă că acest obiectiv le-ar fi permis, regulamentar.

Bucureștenii i-au transferat în această perioadă pe Costinel Gugu, Alexandru Sima, Cristian Balgiu, Tsvetelin Chunchukov, Atanas Trică, Laurențiu Corbu, Ștefan Bodișteanu, Cristian Blaga și Doru Calestru. Bulgarul Chunchukov spune în GSP că vrea să impresioneze în viitorul sezon.

Își umflă pieptul

”Știu că este un club cu o atât de mare istorie. Cea mai mare echipă din România.

Am semnat cu CSA Steaua, nu știu ce s-a întâmplat în trecut. Eu văd sigla, însemnele clubului, ceea ce apare peste tot legat de numele echipei pe care o reprezint.

Obiectivul meu este să fiu golgheter în campionat, iar împreună cu echipa să fiu pe locul 1. Un club ca Steaua trebuie să fie în prima divizie.

Vreau să înscriu în derby-ul cu Dinamo! Dar fiecare gol este important pentru un atacant”, a spus bulgarul, care a mai evoluat la Chindia, Clinceni și Sepsi.

Citește și

Program pe zile Untold 2022. Când urcă pe scenă cei mai cunoscuți artiști