Dinamo joacă împotriva Viitorului vineri seară, de la ora 20:30, pe arena din Ștefan cel Mare. Și formația lui Mircea Rednic parcurge o perioadă de criză, fiind în aceeași situație ca și ”câinii”.
Fără goluri, fără puncte, jucătorii ”Puriului” și ai lui Gică Hagi au anunțat că vin la București pentru a-și relansa situația din clasament. Adversarii au vorbit cu respect de Dinamo, dar au anunțat că vin să câștige.
Fost rival, jucător la FCSB, acolo unde a adunat 39 de prezențe, Valentin Cojocaru a mărturisit că Viitorul caută să se răzbune după eșecul, 0-3, din Cupa României, ultimul al lui Cosmin Contra pe banca roș-albilor.
”Este un meci important, sper că ne-am învățat lecția din Cupă. Mergem la București să câștigăm, chiar dacă Dinamo are nevoie de puncte. În Cupa României, cu ”câinii”, a fost un eșec extrem de drastic, iar acum vrem să ne revanșăm. Vrem victoria în fiecare partidă din acest sezon. Dinamo e un nume mare, nu doar în România, ci și în Europa.
Este o miză aparte. Fiecare jucător se gândește la meciurile cu Dinamo, cu Steaua, fiecare vrea să dea maximum”, a comentat portarul titular al constănțenilor.
La rândul său, George Ganea speră să puncteze, cu toate că a fost junior al lui Dinamo în urmă cu un deceniu, învățând fotbal la centrul de copii din Ștefan cel Mare.
”Meci greu contra unei echipe cu experiență, nume mare în fotbalul românesc. Ne-a lipsit golul în ultima perioadă. Ar trebui să fim mai concentrați în ultimii 20-30 de metri. Sperăm ca de la meciul acesta să marcăm și goluri, să luăm și puncte.
Mai sunt puține meciuri, puține puncte rămase din sezonul regulat, vrem să luăm cât mai multe. Încercăm să salvăm pe ultima sută de metri ce se mai poate. Dacă o să fim o familie, vom reușit”, a declarat fiul fostului dinamovist Ionel Ganea.
Viitorul suferă și ea. Are doar o victorie în 2021, în primul meci din 2021, 2-1 cu Hermannstadt, acasă. Apoi a adunat 5 remize și trei eșecuri de atunci, în condițiile în care meciul cu Poli Iași a fost suspendat de două ori, la începutul săptămânii.
Citește și
