5 locuri de văzut și iarna în Delta Dunării

Delta Dunării este o bijuterie a României, care atrage an de an mulți turiști atât din țară, cât și din străinătate. Delta este vizitată în special în timpul sezonului cald, dar și iarna este fascinantă în acest loc fascinant.

Să vedem 5 locuri care pot fi descoperite și admirate și în sezonul rece în Deltă:

1. Insula K – se spune că este cel mai nou petic de pământ al României, format datorită aluviunilor aduse de pe Brațul Chilia și de curenții circulari din Marea Neagră. Este un teren interzis oamenilor, care pot doar să-l admire de departe. În schimb, insula este dominată de păsări. Și nu sunt puține. Pot fi văzute aici specii de stârci, egrete, pescăruși cu capul negru, pescăruș pontic, sitari de mal și de nisip, piciorongi, prundăraș de țărm, chire de mare și de baltă, călifari, lebede, cormorani, țigănuși, lopătari, pescăruș mediteranean, asiatic, râzător sau cel cu obrazul alb, ciocîntors, nagâț.

2. Mânăstirea Stipoc „Schitul Sfântul Atanasie” – este o mănăstire destul de nouă, iar accesul înspre aceasta se face doar pe apă. Sunt doar câțiva călugări aici, dar atmosfera este cu totul deosebită.

3. Cetatea Argamum – este situată deasupra Capului Doloșman, iar situl arheologic de aici datează din 1916. Are peste 100 de hectare, iar vizitatorii pot găsi în acest loc un zid de apărare, câteva străzi, dar și basilici paleocreștine.

4. Farul nou din Sulina – este amplasat pe extremitatea digului de sud al canalului Sulina. A fost dat în exploatare în urmă cu aproape 40 de ani, mai precis în 1983. Este exploatat în prezent de către Forțele Navale Române.

5. Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Sarichioi – impresionează prin albastrul în care este pictată. A fost clădită din piatră în anul 1866 pe locul unei foste biserici de lemn. Turlele aurite îi conferă bisericii o tușă spectaculoasă.

Citește și

Florin Cîțu este sigur: ”Premierul va fi de la PNL”