Paul Anton este încă la Dinamo, decizia comisiei FRF

Întrunită miercuri, 04 august 2021, Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri, în ceea ce-i privește pe doi dintre jucătorii dinamoviști.

RĂUȚĂ ILIE ALEXANDRU vs. SC DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale. Ia act de cererea de renunțare la judecata formulată de jucătorul reclamant. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 04.08.2021, în ședință nepublică, la sediul LPF.

ANTON PAUL vs. SC DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale. Amână pronunțarea la data de 11.08.2021.

Astfel, Paul Anton este încă jucătorul ”câinilor”, de văzut dacă se va ajunge la un acord cu el, așa cum s-a întâmplat cu Alex Răuță. Totuși, mijlocașul de 30 de ani nu poate evolua duminică împotriva Chindiei din cauza problemelor medicale, el fiind în recuperare după o entorsă.

Fotbalistul a jucat doar în prima etapă cu Voluntari (3-2), apoi a lipsit în celelalte meciuri.

Citește și

Mircea Diaconu, despre familie, filme și politică: ”E o limită, Bruxelles-ul a fost ca armata pentru mine”